CNER BLOG

Interviu cu Teofil Voicu

Am privit olimpiadele şi competiţiile ca pe un mijloc, nu ca pe un obiectiv.

Teofil Voicu, absolvent al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din promoţia 2024, este din această toamnă student la École Polytechnique, o subunitate a L`Institut Polytechnique de Paris, considerată una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ ştiinţific din Franţa. În timpul liceului a obţinut rezultate incredibile atât la olimpiadele naţionale, cât şi cele internaţionale (Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, Olimpiada Internațională de Științele Pământului) , reprezentând România în Italia, Georgia, Polonia, Malaezia, Brazilia şi a reuşit performanţa de a fi distins cu o medalie de aur, două medalii de argint şi una de bronz. Totul ar fi fost irealizabil dacă în spatele cortinei nu s-ar fi aflat o pasiune imensă pentru ştiinţă şi cunoaşterea îndeaproape a lumii în care trăim, o pasiune care se împlineşte cel mai mult prin ea însăşi.

-Cum te-ai acomodat la facultate, la Paris? La ce fel de activităţi ai participat până acum?

Cazarea este foarte bună, locuiesc cu alte trei persoane într-un apartament, dar fiecare are propria cameră. Ca activităţi, au fost susținute câteva cursuri introductive de matematică, însă accentul a fost pus, cel puțin în primele trei săptămâni, pe integrarea studenților în noul mediu, majoritatea nefiind francezi,  prin intermediul unor excursii, vizite la diferite obiective şi jocuri de cunoaștere. Chiar astăzi, 18 septembrie 2024, se organizează un târg de cluburi la care ne putem înscrie în funcţie de hobby-urile noastre. Sunt entuziasmat pentru ce urmează şi fericit că unii dintre prietenii pe care mi i-am făcut la olimpiadă îmi sunt colegi aici.

-În ce a constat procesul de aplicare la facultate? Ai avut şi alte opţiuni?

A fost obositor şi destul de haotic: dosare de aplicare, acte, multe eseuri și alte asemenea. O greșeală pe care am făcut-o a fost să subestimez timpul necesar pentru toate acestea și, în loc să pornesc procesul de aplicare în clasa a 11-a, l-am amânat până la începutul clasei a 12-a, motiv pentru care nu am putut profita de toate șansele.

Există și percepția că elevii cu rezultate la olimpiade internaționale au locul asigurat la orice facultate. În realitate, aceste rezultate nu sunt decât un pas în procesul de aplicare, însă depinde foarte mult și de fiecare universitate. Spre exemplu, în Marea Britanie se pune accent pe rezultatele academice, comparativ cu SUA, unde aceste rezultate au o importanță mult mai mică.

Referitor la a doua întrebare, am fost acceptat la mai multe universități (University of Cambridge, Imperial College London, The University of Manchester, University of Arizona), dar, din cauza mai multor factori (costuri mari de școlarizare, diferențe culturale etc), am decis să mă duc la École Polytechnique.

–Ce a reprezentat pentru tine experienţa de liceu? Aş vrea să ştiu dacă ai vreun regret din aceşti patru ani şi dacă există ceva ce te-a mulţumit în mod special.

N-am avut niciodată prea mult timp între olimpiade, așa că nu prea am apucat să realizez multe din activitățile pe care mi le propuneam, academice și non-academice. Școala a însemnat pentru mine un sprijin în dobândirea mai multor cunoștințe. Nu mi-am format relații foarte puternice cu colegii de clasă, dar ne-am înțeles bine. Totuşi, regret că am pierdut destul de mult timp cu activități neproductive și uneori cu efecte negative (printre care și navigatul pe internet) şi nu m-am concentrat mai mult pe câştigarea unor experiențe de liceu valoroase. Cred că cel mai mulţumit sunt de înfiinţarea clubului de astronomie din şcoală. Cunosc mulţi elevi pasionaţi de acest domeniu, dar care nu au acces la  informaţiile şi echipamentele necesare şi sper că le va fi folositor clubul.

-Care a fost perspectiva ta asupra olimpiadelor?

Cu timpul am ajuns la realizarea că olimpiadele și competițiile sunt un mijloc de a învăţa mai mult despre ce mă pasionează, nu un obiectiv în sine. Cred că această percepţie m-a ajutat mult, pentru că nu am simţit o presiune aşa de mare, în spate era întotdeauna plăcerea de a învăţa şi dorinţa de a câştiga noi experienţe. Desigur, competiția are rolul ei, dar lucrurile pe care le-am învățat, locurile pe care le-am vizitat, oamenii pe care i-am cunoscut, culturile pe care am avut ocazia să le observ valorează mai mult decât medaliile. Mai mult decât atât, sunt ferm convins că rezultatele de la olimpiade nu reflectă în totalitate pasiunea şi dorința de cunoaștere a unui anumit domeniu.

-Ce piedici ai întâmpinat în drumul tău şi ce anume te-a motivat să le depăşeşti?

De multe ori am simţit că este un volum mare de informaţii care trebuiau asimiliate într-un timp foarte scurt, mai ales atunci când aveam de studiat materii de care nu eram la fel de pasionat ca de astronomie sau de fizică, de exemplu geologia. Aveam colegi la pregătirea pentru faza internaţională a Olimpiadei de Stiintele Pământului care puteau să identifice pietrele de pe stradă și să le înșire proprietățile. Asta mă duce cu gândul la faptul că m-a motivat mult competitivitatea din acel mediu, unul dintre avantajele olimpiadelor.

O dificultate pe care nu am experimentat-o personal, dar am întâlnit-o la mai mulți colegi este presiunea din partea profesorilor și a părinților de a obține rezultate cat mai bune. Pentru mulți elevi, această presiune le-a fost în detriment, iar pentru unii a însemnat inclusiv dezvoltarea unei repulsii faţă de domeniul respectiv.

În ceea ce privește probele propriu-zise, au fost momente în care am întâmpinat probleme pe care nu le puteam rezolva, dar încercam să aplic tot ce știam. În timpul examenului, mă afundam în găsirea unui algoritm de rezolvare și orice altceva dispărea: nu mai simțeam emoțiile și nu îmi mai era teamă că nu voi putea termina subiectele.

-Care au fost persoanele care te-au susţinut cel mai mult?

Familia mi-a fost mereu alături și părinții m-au susținut în mod constant. Fără ei nu cred ca aş fi putut să mă dezvolt în direcția bună. Totuşi, nu ei m-au împins spre a participa la olimpiade, din contră, m-au sprijinit în alegerile proprii și mi-au acordat libertatea să fac lucrurile care îmi plac.

Pe plan academic, am avut parte de mult sprijin din partea profesorilor, însă primul care mi-a călăuzit paşii spre această cale a fost domnul profesor de fizică Laszlo Papp, din ciclul gimnazial.

-Ce ţi-ai dori să faci în continuare? Unde ţi-ai dori să trăieşti?

Încă nu sunt sigur ce urmează să fac pe termen lung, dar ştiu sigur că va implica astronomia şi sper că, până la finalul acestor 3 ani de studiu, mă voi decide asupra unei cariere. Nici în privinţa locului unde mi-aş dori să trăiesc nu sunt decis, însă nu cred că mă pot despărţi definitiv de România.

–Îţi mulţumesc frumos şi îţi urez să te bucuri de anii care urmează şi, bineînţeles, mult succes!

Şi eu îţi mulţumesc!

Sara Ştefania Cojocaru, 11A