CNER BLOG

Dacă ești elev de liceu la Racoviță, VolunteerNow este probabil un nume pe care l-ai mai auzit înainte, iar dacă l-ai mai auzit înainte, este posibil să ne cunoști și mica istorie. Totuși, ca cititor al acestui blog, există o mare probabilitate ca VolunteerNow să fie un nume străin, pe care acum îl auzi pentru prima oară. Dacă te afli în această situație, te salutam! Noi suntem VolunteerNow, iar ce urmează este povestea noastră (de până acum).

VolunteerNow a apărut ca nimic mai mult decât o idee. Undeva la începutul lunii martie, profesorul nostru de educație antreprenorială, Damian Rareș, ne-a îndemnat în urma unei prezentări care ne-a fost ținută în sala festivă de un fost absolvent de Racoviță, actual antreprenor,  să ne înscriem și să participăm la concursul național „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”. Personal, acest concurs era ultimul lucru pe care mi-l doream în acel moment. Eram absolut decis că nu voi intra în sectorul de business. Oricât de frumos suna ca într-o zi să am companii enorme care pot să își folosească puterea și influența să ajute oameni pe care statul îi uită, eram absolut sătul de toți acești finance bros, hustleri și bișnițari, iar ideea de a risca eu să devin unul era dezgustătoare (având în vedere că în clasa a 9-a ego-ul meu trecea prin tavan, mi se părea o situație îngrijorător de probabilă). Astfel, normal că am zis nu ferm și mi-am continuat ziua.

Și totuși, imaginea aceea, locul unde pot ajunge… nu

Da’ mă concentrez și pe info’ și pe olimpia- … nu

BĂI O SINGURĂ DATĂ HAI NO MR. CREIER CĂ NU-I AȘA GREU SĂ O JONGLEZ ȘI PE ASTA…

NO BINE

M-am înscris la concurs și am început să caut în clasa mea colegi cu care mă înțelegeam, care ar vrea să formeze o echipă cu mine, care s-ar ține de treabă și ar avea ambiția de a merge mai departe cu ideea. După multă gândire intensă (am mers pe la majoritatea copiilor pe care îi știam nu extrem de ocupați și m-am pus în genunchi), am reușit cumva, prin ceva miracol, să găsesc 4 colegi care aveau chef de activitatea asta, iar spre marea mea suprindere, erau printre cei mai potriviți, dacă nu chiar cei mai potriviți colegi pe care îi puteam alege: Alex Chira, unul dintre cei mai pragmatici și realiști oameni pe care îi cunosc, una dintre puținele persoane care îți va spune oricând dacă ceva nu are sens, nu funcționează sau nu este viabil; Adrian Târziu, una dintre cele mai mai determinate și motivate persoane pe care le cunosc, un om de o convingere rar regăsită la alții; Alexandru Chiș, un geniu financiar și un vizionar, un om cu o abilitate de rezolvare de probleme și o viteză în această acțiune pe care puțini o întrec; și Ana Crișan, o maestră a gestionării de echipă, relațiilor cu publicul și persoanele exterioare și nu în ultimul rând, al marketizării (cred că pot să număr pe degetele de la o mână persoanele pe care le cunosc cu un EQ care se ridică la nivelul ei).

Echipa fiind acum stabilită, ne-am întâlnit toți și după o sesiune intensă de dezbătut idei, am decis să transformăm într-o afacere soluția care tuturor ni se părea cea mai realist implementabilă de 5 copii de liceu și care rezolva o problemă adevărată: accesul dificil la voluntariate. În momentul în care ideea a fost menționată la acea întâlnire am început toți să povestim experiențe personale, momente în care am ratat un voluntariat, momente în care am fost lăsați în afara unui grup social pentru că în acel grup toți copiii mergeau la un voluntariat unde noi nu ne-am înscris, am realizat după câteva minute că dintre toate ideile care fuseseră aduse până în acel moment, aceasta nu doar că era o soluție la o problemă reală, dar era și o soluție la o problemă care ne afecta pe noi, personal.

Am început să lucrăm, am tras tare, nu glumă. În pauze, după ore, niciodată nu în ore, când ajungeam acasă, când trebuia să dormim, noi lucram la VolunteerNow. Promovare, plan de afaceri, prototip, totul trebuia făcut, și încă în timp record, pentru că prezentarea se apropia cu pași repezi. În ziua prezentării, ne îngrijoram că va trebui să lipsim de la atâtea ore, cred că toți încercam deja să găsim un mod de a formula propoziția: „Doamna profesoară, ne cerem scuze că nu am participat la ora de matematică, am avut un concurs care ține de complet altă materie”. Spre marea noastră surprindere totuși, nu doar că nu am fost certați, dar toate clasele de a 10-a au venit să ne susțină la prezentare, împreună cu diriginta noastră și mulți alți profesori. Eram emoționați, înainte de prezentare, în timpul prezentării și după prezentare. Când au anunțat Locul II – VolunteerNow, am sărit în sus de fericire…Și totuși, doar locul II?

Dar era bine, am primit prima finanțare, am căpătat un sponsor care ne-a acoperit toate cheltuielile de marketing, Târziu Adrian, unul dintre membri echipei noastre, a participat la un interviu la ViaTV (unde a avut o prestație absolut impecabilă) și chiar mai mult, ne-am calificat la etapa națională. Din nou un tur de forță, poate mai intens chiar decât prima dată, a început după calificare.

Mențiunea de la București ne-a întristat puțin. Avem noi o vorbă, „ne-a bătut sucul de portocale!”, ei, cine știe, poate au avut ei ceva ce noi n-am avut. Asta este, mergem în vacanță, VolunteerNow a fost frumos cât a durat, dar i-a venit și lui timpul.

SAU OARE?

Nu, nu eram pregătiți niciunul să renunțăm la această idee, acest proiect în care ne-am băgat în ultimele noastre luni din viață toată energia pe care o aveam. Știam toți potențialul aplicației, știam cât de mult bine poate face și cât de mult succes poate să aibă. Nu urma să renunțăm. Am continuat să muncim, să căutăm căi să ducem ideea mai departe, iar într-un final, am găsit una: FIX Cluj.

FIX Cluj era următorul nivel, din toate punctele de vedere. Am avut multe documente de completat, procesul de înscriere a fost unul mult mai complex, iar misiunile pe care le-am avut de îndeplinit pentru a ne califica nu au fost nici ele ușoare.

Dar am trecut prin toate împreună, am rezolvat tot ce trebuia rezolvat, am dat click pe butonul de „Submit” cu video-ul de prezentare a ideii de afacere și ne-am rugat.

Și pauză.

Câteva ore pauză.

Câteva zile pauză.

Câteva săptămâni pauză.

Până într-o seară…

„Notificare nouă – Gmail: FIX Cluj” 

Mda, eram sigur. Sunt echipe mult mai bune în program, nu aveam cum să-

Câteva secunde de șoc, după care ne-am sunat toți unii pe alții. Nebunie pe grupul de comunicații, mesaje de felicitare, prospecte de viitor, entuziasm până la cer, alergat de bucurie.

Yup, nu ne așteptam, dar uite că-am făcut-o și pe asta! Suntem acum în etapa de incubare al programului FIX Cluj, după ce am primit o finanțare considerabilă. Nu ne dăm bătuți, nu încetinim. După cât am progresat, după toate prin care am trecut, acum nu e momentul să ne dăm bătuți, acum e momentul să tragem mai tare, să apăsăm accelerația mai tare și, oricât de greu ne va fi, să ne amintim că putem depăși orice, atât timp cât credem în ideea noastră.

„Visele sunt ceva în care trebuie să crezi. Aproape am renunțat la al meu. Voi de acasă, toți – vă implor, țineți-vă visele în viață!” – Ke Huy Quan

Autor: Tudor Rapa (leader echipa VolunteerNow)