Două perspective asupra unei singure aventuri
Perspectiva unui elev aflat în pragul cunoașterii lumii (Antonia Codrea, clasa a VI-a C)
Ca niște racovițiști veritabili, am ascultat îndemnul exploratorului de poveste și am pornit cu entuziasm în Excursia premianților, pentru a observa meleagurile Poloniei, țară cu peisaje spectaculoase, istorie bogată și o cultură vibrantă. Ce putea fi mai atractiv pentru noi, după un an lung de școală?
În dimineața plecării, ne-am luat rămas-bun de la părinți și de la ținuturile familiare ale Clujului, îndreptându-ne către surprinzătoare regiuni noi, într-o călătorie în care s-au legat prietenii frumoase, presărate cu râsete și, după cum ne-a asigurat Maria, ghidul nostru, multă distracție. Răstimpurile îndelungate ale călătoriei au fost petrecute cu jocuri, muzică și binemeritate ceasuri de odihnă.
Zakopane: orașul idilic numit ,,Capitala de iarnă a Poloniei”
Înainte de sosirea serii, am ajuns la Zakopane, un orășel pitit între Munții Tatra, stâncoși și învăluiți în ceață. Am descoperit cu uluire arhitectura gorală, specifică locului, care ne invita să pătrundem în inima orașului, să descoperim magia ce învăluie aleile, pline de tarabe cu suveniruri și cu brânza locală, Oscypek. Obosiți, dar, în mod paradoxal, încă dornici de explorare, am ajuns în Cracovia, unde, odată sosiți în camere, jocurile, veselia și discuțiile s-au prelungit ceasuri întregi și pentru noi, elevii de gimnaziu.
La pas prin ,,orașul de chihlimbar”, Cracovia
Cu un zâmbet pe chipurile noastre acum odihnite, am pornit la pas prin centrul Cracoviei, am vizitat Cartierul Evreiesc, multe biserici medievale fermecătoare, precum și Castelul Wawel, uimitor prin arhitectura sa, provenind din secole diferite. Deși nu am izbutit să vedem toate minunile ascunse după porțile odinioară ferecate ale castelului, vorbele Mariei ne-au ajutat să ne conturăm în minte dimensiuni fascinante ale picturilor și ale sculpturilor renascentiste, ale tapiseriei lui Sigismund al II-lea, ale celei mai mari colecții de corturi otomane din spațiul european. După ceasuri în care ne-am bucurat liberi de clădirile vechi, care, într-un chip neașteptat, îmi aduceau aminte de cele din centrul Clujului, am pornit spre Mina de Sare de la Wieliczka. Aici, aerul răcoros și umbrele ne-au îndemnat să visăm, cuprinzând cu mintea stilul de viață al muncitorilor de odinioară. Și Capela Sfintei Kinga ne-a mișcat până în adâncul sufletului, deoarece am privit cu alți ochi obiectele create de niște oameni simpli, minerii, care au lucrat sub căldura arzătoare, exploatând zăcăminte și supunându-se primejdiilor. Am cinat în atmosfera efervescentă a orașului, apoi ne-am îndreptat spre cazare, obosiți, dar încântați de cele văzute.
Parcul Aquacity Poprad: o distracție binemeritată
În cea de-a treia zi am pornit către Poprad, o cochetă așezare slovacă, situată la poalele Munților Tatra, care adăpostește locul distracțiilor și al bucuriilor noastre, Parcul Acvatic Aquacity. Am profitat din plin de tobogane, piscine, bălăceală și distracție! Au fost ceasuri frumoase petrecute cu grupul și cred că fiecare racovițist participant la excursie își va aminti de ele cu drag. După orele petrecute la Aquapark, ne-am plimbat pe aleile pietruite din centrul orașului, înveșmântat în melancolia tainică a acestei ultime seri și ne-am bucurat de un apus în culori spendide.
Vizitând Castelul Spiš, o piesă de ingeniozitate arhitecturală
Pe nesimțite, când am început să pierdem noțiunea timpului, a venit și ultima zi. În loc să ne întristăm, am decis să trăim din plin fiecare clipă, să deschidem larg privirile, descoperind astfel tainele unui castel semeț, amplasat într-un cadru cu priveliști uluitoare, Spiš. După câteva ore plăcute, ne-am continuat drumul și am ajuns în orașul Košice, care îmbină armonios atmosfera medievală cu cea modernă. Biserica Sfânta Elisabeta și fântânile ne-au adus aminte de casă, de parcurile și străzile de lângă școala noastră.
Cu gândul la orașul nostru, Cluj-Napoca, la Colegiul Național ,,Emil Racoviță”, la profesori și colegi, adresăm mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă această experiență, arătându-ne, astfel, splendoarea locurilor istorice din Polonia și Slovacia. Excursia premianților 2025 a fost bogată nu doar în obiective atinse, ci mai ales în clipe de voie bună, distracție și prietenie!
Perspectiva unui elev aflat în ultima vacanţă de liceu (Sara Cojocaru, clasa a XI-a A)
Eforturile constante din anul şcolar 2024-2025 ale elevilor Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” au fost răsplătite, în perioada 27-30 iunie, cu o excursie care ne-a purtat atât pe meleagurile Slovaciei şi ale Poloniei, cât şi pe cele ale prieteniei și ale experienţelor memorabile. Aceste excursii de la finalul anului şcolar au devenit o parte importantă a tradiţiei racoviţiste şi au darul de a ne aminti că munca nu este niciodată în zadar, iar, uneori, amintirile, făcute în câteva zile, sunt mai valoroase decât cele acumulate de-a lungul unor ani întregi.
Am plecat în dimineaţa zilei de 27 iunie, o dimineață răcoroasă, însorită și parfumată cu emoţia călătoriilor care stau să înceapă, dar nu înainte de a ne lua rămas-bun de la părinţi şi de a ne verifica temeinic documentele şi bagajele. După un drum cu autocarul, de aproximativ nouă ore, am ajuns în oraşul Zakopane, supranumit „capitala de iarnă a Poloniei”, mulțumită popularității sale printre cei care vor să schieze, să exploreze Munţii Tatrei sau să se bucure de spiritul aparte al stațiunilor montane pitoreşti. Deşi cerul a fost puţin înnorat, ne-am putut bucura în voie de casele impunătoare din lemn, de bisericile gotice şi de găluştele tradiţionale poloneze, numite „pierogi” sau de brânza specifică zakopaniană, produsă doar pe timpul verii.
Am ajuns în Cracovia la apusul soarelui, încheind astfel o zi de călătorie. Au urmat apoi cazarea şi câteva ore de jocuri de societate, întrucât entuziasmul şi dorinţa de a lega prietenii biruiseră oboseala acumulată de-a lungul zilei.
A doua zi a început matinal, cu o vizită în Cartierul Evreiesc Kazimierz, unde am putut asculta explicaţiile ghidului nostru şi, ulterior, reflecta la părţile necruţătoare ale istoriei, cele care ne schimbă fundamental gândirea. M-a marcat în mod particular Piaţa Scaunelor, alcătuită din 70 de scaune de metal, goale, fiecare scaun fiind dedicat unui număr de 1000 de evrei şi simbolizând mobilierul lăsat în urmă în casele evreilor deportaţi sau mutaţi în ghetouri. Am continuat cu vizitarea Sinagogii, iar apoi a frumosului castel Wawel, construit în stil gotic de către mai mulţi conducători ai Poloniei de-a lungul vremii. Acest castel s-a regăsit printre primele obiective recunoscute în Patrimoniul Mondial UNESCO şi este căminul unei faimoase legende cu un dragon care trăia sub castel şi a fost înfrânt după ce un pantofar l-a păcălit, făcându-l să mănânce sulf. Ajunşi în centrul Cracoviei, am avut timp liber să explorăm oraşul, să cumpărăm suveniruri şi să vizităm alte obiective turistice. Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult în acest oraş, pe lângă străduțele pline de şarm, care te îmbiau la promenade, a fost Basilica Sfintei Maria, o catedrală catolică de 80 de metri înălţime, cu exterior din cărămidă. Odată ce treci de uşile bisericii, rămâi înmărmurit, captivat de măreţia altarului, a vitraliilor şi a nenumăratelor arcade frânte. Aerul era încărcat de profunzime şi energie sacră, iar ochii nu se săturau să admire detaliile arhitecturale infinit de complexe şi meticulos realizate.
După ce ne-am înălţat inimile, sorbind din atmosfera istorică a Cracoviei, a fost timpul să coborâm în Mina de Sare Wieliczka, aflată la 327 de metri sub pământ. Paşii ne-au purtat prin o mulţime de coridoare întunecoase, săli cu sculpturi din piatră, o încăpere cu un lac turcoaz de apă sărată şi chiar şi o capelă care era încă utilizată, construită de către minerii care nu ştiau dacă se vor mai întoarce acasă, dar voiau să fie în continuare aproape de Dumnezeu. Fericiţi că nu a trebuit să folosim scările şi la urcare, ci am putut utiliza lifturile, am luat cina în orăşelul Wieliczka şi ne-am îndreptat, lipsiţi de energie, dar cu inimile pline, spre cazare.
În dimineaţa celei de-a treia zile ne-am îmbarcat bagajele şi am plecat către Slovacia, destinația fiind orăşelul Poprad, unde ne aşteptau multe ore de distracţie, relaxare şi înot la Complexul Acvatic AquaCity. Ne-am bucurat de razele calde ale soarelui, care se răsfrângeau printre norii deşi, ne-am odihnit în piscinele cu apă caldă, ne-am antrenat muşchii gambelor şi ne-am fixat în memorie capitolul de oscilaţii de la fizică, încercând să facem valuri într-o secţiune circulară a bazinului. Cu părul încă umed şi pielea ciupită de soare, ne-am cazat, iar apoi am ieşit la cină, în timp ce noaptea şi amintirile se țeseau în jurul nostru.
Ultima zi a început cu melancolia plecării, dar şi cu dorinţa de a trăi din plin fiecare moment rămas. Primul obiectiv a fost Castelul Spiš, ale cărui ruine dăinuie peste un deal de travertin aflat în regiunea de Est a Slovaciei. Această cetate se regăsește în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind adesea folosită ca locaţie pentru filmări şi datând de la începutul secolului al XII-lea. Detaliile istorice ale ghidului, precum şi urcatul în turn pe scări înguste şi abrupte au făcut ca vizita noastră să fie memorabilă. Am făcut o oprire şi în oraşul Košice, unde am luat prânzul şi, deşi nu am apucat să îl vizităm, am plecat spre casă cu atmosfera sa în inimă, mai ales datorită faptului că ne aducea aminte de casă, de oraşul nostru.
Noi, elevii de liceu, am continuat distracţia şi pe drumul spre România, refuzând să dormim, povestind şi fredonând ritmuri ale pieselor de odinioară. La final, i-am adresat mulţumiri ghidului nostru, Maria, care a avut grijă ca toate detaliile să fie bine puse la punct şi totul să fie organizat astfel încât să ne îndeplinim ţelul principal, stabilit la începutul excursiei, şi anume distracţia. De asemenea, aș dori să le mulţumesc doamnelor și domnilor profesori, care au avut grijă de noi, ne-au răspuns la întrebări şi ne-au ajutat să găsim frumusețea chiar şi în lucrurile mărunte.
Toate excursiile te marchează într-un fel sau altul, însă cele care contează cu adevărat sunt cele care ne arată ce înseamnă prietenia, sentimentul de apartenență şi bucuria de a trăi. Excursia Premianţilor 2025 a avut darul de a ne învăţa o mulţime de lucruri despre istorie şi cultură, dar mai ales despre noi înşine şi despre cine putem deveni atunci când suntem liberi.
Cronicari racovițiști
Fotograf: Carla Precup
CNER BLOG 
Lasă un comentariu