Marți dimineață ne-am îndreptat spre liceu, pentru a continua atelierul de multi-agent crowd simulations. Monsieur Yves Papegay ne-a predat cea de-a doua secțiune a atelierului, urmărind noțiuni interesante de intervenție a forțelor externe asupra obiectelor din simulare.


De data aceasta, am terminat atelierul înaintea mesei de prânz. A urmat o introducere în tradiționalul joc sportiv Pétanque, pentru care am fost împărțiți pe echipe. Pétanque constă în aruncarea unor bile metalice cât mai aproape de ținta din lemn, iar echipa care ajunge cel mai aproape câștigă runda. Acest joc necesită concentrare și precizie, deoarece o singură aruncare greșită poate modifica complet așezarea bilelor pe teren.





După masa de prânz a avut loc o probă a alarmei de incendiu, neexistând însă o urgență reală. Am admirat calmul cu care elevii francezi au ieșit încolonați în curte, deși proba a fost neanunțată.
După pauza de la amiază, care ne-a umplut de energie, ne-am întors la cursurile de multi-agent crowd simulations cu forțe proaspete, astfel încât am putut să aprofundăm noțiunile învățate și să descoperim alte lucruri interesante.



Deși programul nostru la liceu părea încheiat, totuși ziua avea să ne rezerve și alte surprize plăcute, precum vizita la fabrica firmei “Pellenc ST”, care a completat educația ecologică teoretică prin exemple reale.
Reprezentanții firmei ne-au făcut o primire călduroasă și „gustoasă” (mai ales prin tradiționalele pain au chocolat și celebrele croissante, care au fost binevenite), urmată de o introducere în activitatea firmei în domeniul ecologiei: proiectarea și construirea unor mașini inteligente de sortare a deșeurilor pe baza materialului, a fostei utilizări, dar și a culorii materialului (astfel încât un PET să nu fie amestecat cu celelalte tipuri de plastic, să nu se amestece culorile, iar un produs care a conținut substanțe chimice să nu fie transformat într-unul care să conțină produse alimentare).








Specialiștii în domeniul informaticii ne-au explicat importanța utilizării inteligenței artificiale în procesul de selectare, precum și modul în care mașinile lor analizează compoziția materialelor reciclabile cu ajutorul tehnologiilor avansate (precum camere, senzori, raze X, infraroșu), după care proiectanții ne-au arătat mașinile propriu-zise, modul acestora de funcționare, precum și etapele producției (întrucât acestea sunt realizate exclusiv manual, de către tehnicienii firmei).
În urma turului am fost convinși de performanța acestor mașinării, care reușesc să separe reziduurile reciclabile cu o viteză uimitoare (până la 20 de tone pe oră), iar cei pasionați atât de inginerie, cât și de ecologie am rămas cu o adâncă satisfacție și o puternică dorință de a descoperi mai multe lucruri în acest domeniu atât de ofertant.
După captivanta vizită de la fabrică ne-am despărțit, știind însă că ne vom întâlni și a doua zi, care va veni cu noi provocări, dar și cu multe surprize plăcute.
Articol scris de elevii Casian Cismaru și Nicolae Țața din clasa a XI-a B

Lasă un comentariu