S-au împlinit 148 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi. Acest OM reprezintă una dintre cele mai preţioase comori ale României şi ale lumii, care a adus schimbare în artă, creând puntea de legătură dintre esenţă şi întreg.
Născut la 19 februarie 1876, în satul Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi a avut o copilărie marcată de plecări dese şi lungi ucenicii la diverse prăvălii şi ateliere. Prin intermediul unei astfel de ucenicii îşi descoperă talentul la lucru manual, construind o vioară din materiale găsite prin prăvălie. Astfel, decide să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, urmând ca după 4 ani să înceapă şi Şcoala de Bellearte din Bucureşti, pe care o absolvă în 1902.
În timpul studenţiei, este ajutat de doctorul Dimitrie Gerota şi obţine câteva medalii, iar în anul 1903 primeşte prima lui comandă de monument public: bustul generalului medic Carol Davila. Banii primiţi de pe urma acestei comenzi urmau să fie folosiţi pentru călătoria tânărului sculptor la Paris.
Primeşte jumătate din sumă înainte de a începe sculptura, însă atunci când lucrarea este terminată, consiliul nu este mulţumit, criticând trăsăturile redate de Brâncuşi. Artistul, înfuriat de faptul că nu îi sunt înţelese intenţiile şi spiritul creator, nu mai primeşte restul banilor şi pleacă la Paris pe jos. Încă de tânăr, Brâncuşi a dat dovadă de tărie de caracter şi o dorinţă puternică de a-şi elibera arta în lume, aşa cum considera că ar avea cel mai mare impact, fără să fie interesat de statutul social sau criticile pe care le-ar fi declanşat.
La Paris, reuşeşte să fie admis la prestigioasa Şcoală Naţională Superioară de Arte Frumoase, iar în 1906 îi este făcută propunerea să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, un faimos sculptor, pictor şi grafician francez. El refuză, de aici luând naştere citatul La umbra marilor copaci nu creşte nimic. / Sub umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă. Brâncuşi simte că trebuie să îşi croiască singur drumul, să părăsească „umbra”, protecţia marilor sculptori şi să înfrunte propriile raze de soare, să se dezvolte şi să se autocreeze.
Începe perioada apoteotică a operei lui Brâncuşi, artistul începe să experimenteze cu diferite forme şi îşi găseşte menirea artistică – aceea de a reda esenţa unor concepte, fără elemente care să împiedice şi să încetinească drumul mesajului către mintea și inima privitorului. Din această cauză, mulţi au numit lucrările sale abstracte, însă sculptorul s-a opus vehement: Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
În 1907, creează prima versiune a Sărutului, temă pe care o foloseşte până în 1940, când atinge punctul culminant cu sculptura Poarta Sărutului de la Târgu-Jiu. Pe parcursul acestei călătorii, sculpturile devin tot mai sărace în elemente stilistice, redau tot mai puţin realitatea vizibilă, dar se apropie de esenţa actului, ultima sculptură sugerând doar ideea de contopire, unirea metafizică a două suflete, două jumătăţi care formează un întreg, rămânând totodată independente. Acesta a fost însuşi scopul lui Brâncuşi, a comunica esenţa lucrurilor, cea pe care nu o putem vedea cu ochiul liber. Astfel, pe măsură ce evoluează, sculpturile sale se transformă în idei, nu mai imită realitatea, ci o traduc.
Din cauza stilului său, care va constitui o schimbare majoră în artă şi în înţelesul pe care noi i-l oferim, Brâncuşi are de suferit. În 1926 este chemat la New York, oraşul în care aveau să fie expuse câteva dintre lucrările sale, la Galeria Brummer, însă întâmpină o problemă neaşteptată la vama americană. Oficialii vamali au deschis lăzile în care se aflau operele, observând o lucrare neobişnuită: o piesă subțire, înaltă de 1,5 metri, din bronz galben strălucitor, cu o umflătură ușor conică, numită Bird in Space (Pasăre în spațiu). Vameșii nu credeau că seamănă cu o pasăre, așa că au refuzat să o scutească de taxele vamale, cum se proceda cu operele de artă. Aceștia au impus tariful standard pentru obiectele fabricate din metal: 40% din prețul de vânzare, adică 240 de dolari (echivalentul a aproximativ 2400 de dolari azi). Bineînţeles, acest incident a apărut în presa americană, sculptorul depunând plângere în apărarea operei Pasăre în spaţiu. Dacă se demonstra că lucrarea seamănă într-adevăr cu o pasăre, aşa cum susţinea Brâncuşi, ar fi fost catalogată ca artă, şi deci scutită de taxele vamale. Întrebat „ce te face să crezi că acest obiect este o pasăre?”, criticul de artă Frank Crowninshield, unul dintre experţii care au depus mărturie în timpul procesului, a răspuns: Are sugestia zborului, sugerează grația, aspirația, vigoarea, asociată cu viteza în spiritul forței, potenței, frumuseții, la fel ca o pasăre.
Brâncuşi câştigă procesul, instanţa ajungând la concluzia că definiţia artei se schimbase, devenind maleabilă din moment ce stilul, tehnicile şi ideile artiştilor se schimbaseră. Putem spune că această lucrare controversată, întruchiparea materială a zborului, uniunea dintre pământ şi cer pe care pasărea o creează, a reprezentat un pas în faţă pentru arta contemporană, a deblocat un nou nivel al înţelegerii artei.
Lucrarea Pasăre în spaţiu nu este singura de acest fel. De exemplu, operele Peşte şi Domnişoara Pogany nu reprezintă copieri ale naturii sau portrete fizice detaliate. Prima dintre ele redă comuniunea dintre fiinţă şi apă, forma hidrodinamică a unui peşte contopindu-se cu undele unui val sau cu cotitura unui râu. Cea de-a doua reprezintă un cap de femeie oval, cu ochii foarte mari şi lipit de mâini împreunate, transmiţând în mod direct viziunea sculptorului asupra spiritului feminin. Ochii sunt cei mai reprezentativi, ei constituie ferestre către suflet, infinituri vii care trădează doar puţin din enigma interioară, iar mâinile simbolizează grija, atingerea divină, dragostea şi puterea femeii.
Putem spune că apogeul lucrării lui Brâncuşi este ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, oraşul său de origine. Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului, elementele care alcătuiesc ansamblul, sunt aşezate pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit, fiecare având o simbolistică aparte. Poarta Sărutului este sugestia iubirii sacre, îndepărtată de profanul lumii cotidiene, Masa Tăcerii reprezintă ultima reuniune a combatanţilor înainte de luptă, o trimitere la meditaţie şi la uniunea spirituală, iar Coloana Infinitului, cu numele original de Coloana recunoștinței fără sfârşit întruchipează dorinţa de ascensiune a omului, un pod între planul terestru şi planul cosmic, fiind ridicată în cinstea soldaţilor români din Primul Război Mondial căzuţi în luptele de pe malul Jiului.
Aşadar, sculptorul, pictorul şi fotograful Constantin Brâncuşi trebuie preţuit pentru valoarea imensă pe care a adus-o în arta românească, dar şi pentru contribuţia pe care a avut-o în evoluţia artei contemporane. Un spirit puternic şi liber, Brâncuşi va rămâne în istorie drept cel mai mare sculptor român.
Sara Ştefania Cojocaru, 10A
Bibliografie
https://www.voceanationala.ro/10-citate-celebre-de-constantin-brancusi
CNER BLOG 
Lasă un comentariu