Nu pot să scriu dacă nu mă descriu. Cu aceste cuvinte îşi încheie Octavian Paler prezentarea cărţii Autoportret într-o oglindă spartă; un demers de recuperare a propriei biografii şi o încercare de a-şi răspunde la întrebările cu privire la viaţa şi destinul său.
Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, județul Brașov, într-o familie de oameni simpli, fiind fiul lui Alexandru și al Anei. Despre perioada copilăriei, Paler rememora, peste ani: N-am avut, când eram mic, nici o jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul ca părinţii să le dea copiiilor jucării. Singurul răsfăţ de care am avut parte se întâmpla dimineaţa când tata îşi apropia obrazul de obrazul meu… ceea ce mă făcea fericit. A urmat școala primară în satul natal, apoi, între anii 1937-1944, a fost admis ca bursier la Colegiul Spiru Haret din București.Deşi a părăsit localitatea natală, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept stâlp al copilăriei, imagine modelatoare a spiritului său.

Tema principală a cărţii este trecerea timpului, tranziţia între diferite etape ale vieţii şi încercarea de definire a propriei persoane. Astfel, avem de-a face cu un fir ce urmăreşte viaţa memorialistului, făcând bucle atât în jurul experienţelor sale marcante, cât şi în jurul celor aparent insignifiante, dar care i-au rămas întipărite în memorie. Retrospecţia sa are şi câteva elemente şi personaje centrale precum tatăl, unchiul George, Lisa, satul de provenienţă al autorului, mediul academic şi scrisul.
După copilăria petrecută la ţară, alături de mama şi tatăl său, viaţa lui Octavian Paler ia o întorsătură ciudată atunci când unchiul George îşi face apariţia, dorind să influenţeze viitorul băiatului. Acesta decide, împreună cu tatăl, că ar fi mai bine pentru tânăr să facă liceul în Bucureşti, la Colegiul Spiru Haret, unde postul de subdirector şi de profesor de română erau ocupate de el. Băiatul petrece astfel primii trei ani de liceu în Bucureşti, urmând să se întoarcă în Făgăraş în urma unui conflict cu unchiul George. Totuşi, anii petrecuţi în capitală i-au descoperit adolescentului puterea cărţilor de a te transporta în lumi infinite, unde cotidianul nu reuşeşte să pătrundă: Citeam, la întâmplare, ce-mi cădea în mână, într-o perfectă dezordine. Era o bucurie naturală, neviciată de niciun scop.
Cititorul va relaţiona profund cu autorul, experienţele şi gândurile împărtăşite regăsindu-se, cu siguranţă, chiar dacă sub o altă formă, în mintea sa. Autoportret într-o oglindă spartă surprinde o existenţă unică, nebinecuvântată cu harul prieteniei, dar înzestrată cu dragoste, capabilă să găsească fericirea în lucruri banale, dar păstrând aburul trecutului în fiecare respiraţie nouă. Stilul de scriere permite pătrunderea uşoară în acţiune, însă fără să priveze cititorul de descrieri cinematografice, de detalii care conturează universul evocat şi care conţin esenţa memorialistică a cărţii. Consider că Autoportret într-o oglindă spartă este o operă de care se pot bucura cititorii de toate vârstele, cei tineri având ocazia să se regăsească în întâmplările şi opiniile autorului, descoperind o nouă perspectivă asupra lumii, iar cei maturi înţelegând că trecutul este indispensabil vieţii de zi cu zi, amintirile jucând un rol activ în formarea noastră continuă, fără însă a se lăsa înghiţiţi de povara perfectului compus şi învăţând să fie cu adevărat prezenţi- Hotărât lucru, ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.
Sara Ştefania Cojocaru, 10A


Răspunde-i lui blog racovita Anulează răspunsul