CNER BLOG

Este marți. Un „Salut! Ça va? Bien dormi?” călduros din partea familiei mele franceze îmi luminează dimineața și mă îmbie înspre un mic dejun copios (brioșele franțuzești cu un strat generos de ciocolată deasupra).

Mergând din timp spre stație pentru a nu întârzia, în timp ce admir arhitectura mediteraneană ce aduce oarecum a orășel italian de provincie, văd turnul bisericii gotice din Cadenet și îmi amintesc cu oarecare melancolie că este Ziua Cucului (Buna Vestire). Auzindu-mi parcă gândurile, un cuc începe să cânte, împlinind astfel legenda și umplându-mi inima de bucurie.

Ajunși în fața liceului, suntem luați pe sus de un val entuziasmat de elevi, care doresc cu ardoare să intre pentru a primi taina cunoașterii (sau pentru a-și întâlni prietenii). Suntem întâmpinați cu un tango vesel, care ne anunță că orele pot începe. Cercetătorul în informatică Yves Papegay își continuă lecția începută cu o zi înainte, învățându-ne cum să reprezentăm grafic puncte cu Pyhon, precum și dreptele care sunt cele mai apropiate de acestea. În mod tragic, mulți dintre elevi se cred pierduți atunci când explicațiile ajung la derivate, dar profesorii de matematică se mobilizează într-un avânt eroic, învățându-ne (oarecum prematur) cum să derivăm.

În acest moment tensionat, pauza se impune ca o soluție evidentă, promițând să limpezească  și să odihnească mințile. Ne îndreptăm spre o zonă specială a școlii de unde sunt difuzate podcasturile acesteia. Avem timp să dezbatem cu elevii care ne cazează subiecte precum muzica,  țara, mâncarea, cărțile, jocurile și filmele preferate. În urma discuțiilor, „echipajele” sunt duse în „studio”, unde încep înregistrările. Cu toate că se lucrează cu seriozitate, atât elevii, cât și profesorii se simt foarte bine, zâmbetele răsărind din când în când pe fețe în timpul discuțiilor.

Podcastul realizat de elevi

Bine dispuși și plini de energie, ne îndreptăm spre cantină, de unde vin miresme îmbietoare. Pulpe fragede de pui, salate și brânzeturi se pregătesc să ne îmbie (chiar dacă nu în canatități foarte îndestulătore), în timp ce la mese discuțiile aprinse se fac auzite în toate cele trei limbi vorbite (franceza, engleza și româna).

După masă ne mai odihnim puțin, vizitând expoziția inedită a școlii, realizată de elevii francezi, iar apoi ieșind pe terasele liceului pentru a ne desfăta în lumina caldă a soarelui de amiază. Jucăm tenis de masă și încercăm să le transmitem colegilor noștri mesajul că România poate duce o luptă cinstită și cu paleta și mingea în mână.

Revenim cu forțe proaspete în clasă, pregătiți să rezolvăm problema începută de dimineață. Cu puțin ajutor (sau mai mult în unele cazuri), obținem rezultatul cel bun (anume eroarea generală minimă în cazul reprezentării într-un plan cu puncte a unei drepte apropiate de cât mai multe dintre acestea). Bucuroși de proaspăta izbândă, ne îndreptăm spre terenul de pétanque, unde francezii (dar și mulți dintre români) își arată precizia în aruncarea bilelor de metal. Soarele strălucește puternic pe cer, bilele metalice zboară prin aer, căzând mai aproape sau mai departe de „suratele” lor și provocând astfel strigăte de bucurie sau oftaturi în rândurile elevilor.

Astfel se încheie activitățile de grup, cu voioșie și salutări de „À demain!”, după care luăm autobuzul spre casă. În timp ce soarele apusului scaldă viile înmugurite, dealurile împădurite și câmpurile din care grâul de un verde crud se mijește cu greu, închid ochii și mulțumesc că inima mea s-a bucurat de toate aceste minuni.
Din Jurnalul lui Nicolae Țața, elev în clasa a X-a B