CNER BLOG

Ați crezut vreodată că două persoane pot trăi exact aceeași zi, dar să pară că au fost în locuri diferite? Ei bine, astăzi veți vedea cum două fete au experimentat aceeași aventură, dar prin două perechi complet diferite de ochelari (la propriu).

Daria: M-am trezit devreme, pe la 6 dimineața (puteți zice ca e doar o ora, dar diferența de fus orar tot am simțit-o) și am încercat să mă culc la loc. După aceea a sunat alarma colegei mele de cameră, Emilie și am început să ne pregătim pentru școală. Am luat autobuzul ca în fiecare dimineață și am ajuns la școală.

Miruna: M-am trezit în aceeași cameră care, de câteva zile, îmi pare desprinsă dintr-o poveste medievală. Prin fereastra larg deschisă, priveliștea spre livada de struguri se desfășura calmă, iar o pisică torcea leneș lângă mine, ca și cum nu avea nicio grijă pe lume. Îmi place ritmul ăsta de viață. Nu știam exact ce ne așteaptă astăzi, dar îmi plăcea să simt cum fiecare zi vine cu surprize noi. Am apucat în grabă o felie de tartă cu mere și am mâncat-o pe drum spre autobuz, bucuroasă că am ocazia să admir un răsărit de excepție.

Daria: Era ultima zi la liceul din Pertuis. Am început ziua în forță, cu un atelier în care cercetătorul ne-a arătat niște exemple de rețele neuronale, cel care mi-a rămas în minte cel mai bine fiind unul care putea să coloreze o imagine alb negru astfel încât să semene cu realitatea. Mi s-au părut interesante, dar e păcat că nu am putut face mai multe aplicații practice.

Miruna: Am văzut aceste ateliere ca pe o provocare. Deși informatica nu este punctul meu forte și am avut un moment de confuzie la început, m-am bucurat că am reușit să rămân cu ceva după lecția de astăzi. Profesorul ne-a arătat o legătură între rețelele neuronale și cifrele arabe, explicând cum rețelele neuronale pot fi folosite pentru recunoașterea automată a acestora, un detaliu care mi s-a părut fascinant, mai ales pentru că studiez limba arabă.

Daria: Apoi, am pornit pe jos către Fablab, un atelier de creație (Qub-ul francezilor). Drumul către acesta a fost foarte frumos, mi-a plăcut mai ales aspectul pârâului pe care l-am văzut. Totuși, m-a cam durut spatele de la ghiozdan, dar a meritat, pentru că activitățile de la Fablab au fost interesante. Mai întâi, am avut o activitate de construit corpuri geometrice folosind niște triunghiuri de hârtie cartonate asamblabile. Am construit o piramidă și un cub (așa le numeau cei de acolo, eu n-am mai văzut cub și piramidă ca alea), iar apoi am construit ceva care semăna cel mai bine cu o minge de fotbal, după mine. După aceea, am văzut cum taie hârtia în formă de triunghi folosind laserul.

Când am terminat activitatea ne-am întors la școală și am mers cu autobuzul până Aix en Provence, unde am început cu un picnic. Cam începuse să mă bată soarele, dar am scos crema solară din geantă și am rezolvat.

Miruna: După atelier, am făcut o plimbare scurtă, în care am admirat peisajul și am simțit cu adevărat spiritul locului. La Fab Lab, am fost singura din grupul meu care nu mai folosea un laser până acum, așa că am avut onoarea de a apăsa pe butonul roșu care dădea startul întregii magii. Biblioteca era superbă, cu un etaj superior unde răsuna muzică de jazz, iar rafturile erau pline de cărți interesante de răsfoit.

Miruna: Am petrecut o după-amiază minunată la picnic, în fața Muzeului Vasarely, unde ne-am așezat toți pe iarbă și am savurat câteva momente de relaxare, îmbiați de razele soarelui cald. Eu am avut parte de o adevărată răsfăț, gustând niște prăjituri cu ciocolată delicioase, făcute chiar de fratele corespondentului meu. Atmosfera era perfectă, și fiecare dintre noi se bucura de acest moment de liniște și bună dispoziție.

Ulterior, am mers la Muzeul Vasarely, dedicat celebrului artist Victor Vasarely, creator al stilului vizual artistic bazat pe forme geometrice și iluzii optice. M-am așteptat să fie interesant, dar am fost surprinsă să descopăr un exemplu de artă contemporană cu adevărat captivant. Expoziția a fost ceva memorabil și unic, ceva ce nu poți întâlni nicăieri altundeva. Fiecare lucrare a avut o puternică încărcătură vizuală și te făcea să privești din mai multe unghiuri pentru a înțelege complet efectele optice. M-am simțit cu adevărat inspirată de tot ce am văzut.

La finalul vizitei, am citit o revistă locală pentru a mă pregăti pentru Aix-en-Provence, simțindu-mă cumva conectată la locul ce urma să îl explorez.

Daria: După aceea, am intrat la Vasarely Foundation, un muzeu de artă contemporană de Victor Vasarely, un plastician de origine maghiară. Am văzut numeroase creații de ale lui, care mai de care mai complicat de privit, pentru că în mare parte creau iluzii optice.

Miruna: În Aix-en-Provence, am avut timp liber pentru shopping, iar eu m-am bucurat de fiecare moment. M-am plimbat prin boutique-urile lor pline de farmec, simțindu-mă ca într-un film, cu părul fluturând în vânt și vorbind în franceză cu vânzătoarele. Atmosfera orașului mi-a dat un sentiment de libertate și eleganță, iar la final, ca toți ceilalți, am plecat fericită, cu sacoșe de cumpărături în mână, savurând fiecare clipă a acestei experiențe.

Daria: După aceea, am mers în centrul orașului și ne-am împărțit în grupuri mai mici ca să vizităm orașul. Am admirat străzile și am mers la o patiserie unde am mâncat cele mai bune madlene din viața mea, una cu aromă de portocală, cealaltă cu aromă de migdale, iar pe celelalte 4 le-am împărțit cu ceilalți. Apoi am mers să luăm niște biscuiți de dus acasă și la o cafenea aproape de locul de întâlnire ca să fim siguri că nu întârziem. La cafenea nu mi-am luat nimic, pentru că produsele erau destul de scumpe și aveau și o taxă de servire după ora 17. În final, ne-am reîntâlnit cu restul grupului și am luat autobuzul care ne-a dus înapoi în Pertuis.

Seara ne-a prins pe toți, români și francezi, strânși în centrul orașului Pertuis, în jurul unor mese pline cu jocuri de societate. Zarurile au zburat, strategiile s-au făcut și desfăcut, iar râsetele au umplut străduțele pavate. Unii cucereau teritorii imaginare, alții își apărau regatele de invazii necruțătoare, dar toți eram prinși în febra competiției. Ironia? Într-un oraș cu o istorie atât de veche, unde generații întregi au fost martore la adevăratele bătălii ale trecutului, noi ne duelam pașnic cu cartonașe și figurine. Cine ar fi crezut că cea mai mare cucerire a serii va fi ultima felie de pizza?

Articol scris de Miruna Ursache, elevă în clasa a XII-a A și Daria Furdui, elevă în clasa a X-a B