CNER BLOG

Anul acesta excursia premianților ne-a purtat în est, spre deosebire de ceea ce își imaginează majoritatea când aude cuvântul „vacanță” sau „excursie”. Astfel, am ajuns să aflăm multe mai ales despre personalitățile care au reprezentat motorul dezvoltării literaturii și politicii românești.

Puțin buimaci ca urmare a orei de întâlnire nu cu mult după răsăritul soarelui, am încărcat bagajele în autocar și am făcut împreună prima poză cu șepcile CNER ce aveau să devină emblema acestei excursii. Drumul a trecut repede, fiecare povestind despre zilele de vacanță de până atunci: unii despre călătorii și relaxare, alții despre evaluări naționale și bac.

Prima oprire a fost la Hanul Ancuței, unde am gustat plăcinte „Poale-n brâu” și ne-am imaginat-o pe Ancuța plimbându-se de colo-colo și ascultând poveștile drumeților. Peste puțin timp am ajuns la Ruginoasa, la Palatul Memorial Alexandru Ioan Cuza, loc în care am avut ocazia să admirăm atmosfera și mobilierul, foarte diferite de cele cu care eram obișnuiți. Am putut vedea inclusiv o hologramă a solemnului A.I. Cuza, interpretat de actorul Cosmin Șofron. Ieșind din palat înapoi la lumină naturală, ne-am adâncit în curtea palatului și am ajuns la Biserica Domnească din Ruginoasa, alături de care se află primul mormânt al lui Cuza, de unde a fost mutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

După încă o oră de mers am ajuns la Iași, unde ne-am instalat în camere și ne-am bucurat de o seară plină de povești, jocuri și voie bună.

Am început următoarea zi cu o vizită la bojdeuca lui Ion Creangă, o căsuță modestă, flancată de motanul Titu, cu ajutorul căreia am înțeles mai bine viața „marelui clasic”. Ne-am continuat traseul explorând parcul Copou, dedicat prietenului său bun, Mihai Eminescu. Am admirat astfel teiul poetului și băncile pe care erau scrise strofe ale acestuia.

Pe urmă, am pornit pe jos către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde am vizitat Sala Pașilor Pierduți. Fascinantă a fost acolo coexistența dintre picturile murale ale lui Sabin Bălaşa și tablourile realizate de către studenții Universității de Arte din Iași. În continuare, am aflat și mai multe despre spiritul artistic al orașului, trecând pe lângă Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, strada Alexandru Lăpușneanu, Grand Hotel Traian (în construirea căruia s-a implicat Gustav Eiffel), Piața Unirii, apoi Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Am intrat apoi atât în Catedrala Mitropolitană, cât și în Biserica Trei Ierarhi, unde am văzut actualul mormânt al lui Cuza.

După o pauză de masă binemeritată, ne-am lăsat purtați de curiozitate prin expozițiile de științe, de istorie și de artă ale Palatului Culturii. În cadrul ultimei expoziții menționate am aflat faptul că managerul muzeului de artă va fi unul dintre cei trei tenori din concertul Al Bano din seara respectivă. Având intrarea gratuită, am alcătuit spontan un echipaj doritor și am mers seara înapoi la Palatul Culturii pentru a audia concertul.

Dimineața următoare am pornit la drum către Republica Moldova destul de devreme, o decizie înțeleaptă ținând cont că a durat destul de mult trecerea prin vamă. Ironia sorții, prima oprire din Republica Moldova a fost fix la un Rompetrol, întâiul moment în care ne-au derutat puțin leii moldovenești. 

După un drum superb prin pădure, următoarea destinație a fost Mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova, ascunsă printre dealurile împădurite ale vechilor Codri ai Lăpușnei și privită de mulți istorici ca un ultim martor al arhitecturii voievodale din spațiul cultural românesc. Nu am zăbovit mult însă admirând mănăstirea și peisajul, ci am pornit către Palatul lui Manuc Bey din Hîncești, personalitate pe care o parte dintre noi o cunoșteau după hanul care îi poartă numele din București. Acest palat reprezintă un complex arhitectural istoric restaurat, construit în stil otoman-european, prin intermediul căruia am putut să ne imaginăm cu ușurință viața acestui negustor și diplomat. Am avut ocazia să trecem, mai mult sau mai puțin înfiorați, prin tunelul subteran de salvare care leagă conacul de muzeul de lângă el. În vecinătatea complexului am luat prânzul, context în care ne-am încurcat printre termeni de denumire a supei (nu supă, ci zeamă) și am gustat înghețata prăjită.

A patra zi a început la Galeriile Subterane „Mileștii Mici”, cramă înscrisă în Guinness World Records pentru dimensiunile ei. Ne-am plimbat cu trenulețul prin galeriile subterane ascultând „Trenulețul” de la Zdob și Zdub și am pășit înfofoliți în pături pe lângă miile de sticle de vin de colecție, așezate precum în niște catacombe. După câteva uși secrete și un perete cu formule din termodinamică pe el, ne-am pornit spre Chișinău, unde am gustat la prânz diverse plăcinte moldovenești interesante.

Cu rezervoarele de energie umplute, am pornit într-unul dintre cele mai memorabile tururi ghidate din viața noastră, prin intermediul căruia am observat multe clădiri realizate de faimosul arhitect rus Alexandru Bernardazzi. Prima dată ne-am făcut o imagine de ansamblu văzând orașul din autocar, apoi am luat-o la pas pe strada Eugen Doga, cântând la pian în mers. Am trecut pe lângă Ministerul Finanțelor și prin inima orașului, Piața Marii Adunări Naționale, vizitând interiorul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Am văzut Primăria, Sala cu Orgă și Teatrul Național „Mihai Eminescu”, apoi ne-am continuat traseul prin Parcul Central Ștefan cel Mare, acesta fiind cel mai vechi parc din oraș. Acolo ne-am plimbat pe Aleea Clasicilor, împânzită de busturile unor personalități familiare nouă. Am mers apoi pe strada Mihail Kogălniceanu, cu gândul la școala noastră, până când am ajuns la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, unde am avut oportunitatea să intrăm în sala în care s-a votat unirea Basarabiei cu România la finalul Primului Război Mondial. Ne-am făcut o poză în fața instituției, replicând-o pe cea de la momentul unirii, apoi ne-am pornit încet spre cazare, unde ne-am petrecut ultima noapte împreună pe tărâmuri străine.

Dimineața următoare am mers la o piață din Chișinău lângă care se afla un magazin Bucuria, o atracție de mare importanță pentru majoritatea persoanelor ajunse în Republica Moldova. Magazinul de bomboane Bucuria a fost sursă de bucurie din mai multe perspective, nu doar din cea a ciocolatei, fiindcă acolo și-au aflat elevii de clasa a XII-a rezultatele la examenul de bacalaureat. Așadar, toate poeziile recitate pe parcursul excursiei au dat roade, rezultând în note excelente și într-o atmosferă de petrecere în drumul spre casă.

Am mai avut, totuși, niște opriri de făcut. Prima a fost la Casa lui Ion Creangă din Humulești, care ne-a ajutat să întregim portretul scriitorului, iar a doua a fost la Cetatea Neamțului, pentru care a fost nevoie să urcăm până ce să dăm de zidurile impunătoare. După ce ne-am testat genunchii la vale și am urcat în autocar, a urmat un drum liniștit, ascultând legendele despre Lacul Roșu și admirând Cheile Bicazului la apus. 

A fost deja a treia excursie a premianților pentru mine, însă nu am încetat să fiu plăcut surprinsă de ele. Sunt complet diferite de excursiile cu clasa, în care cunoști deja pe toată lumea și obiectivul este să te apropii mai tare de persoanele cu care îți petreci cam treizeci de ore pe săptămână. Spre deosebire de acestea, în excursiile premianților ești încurajat să te împrietenești cu elevi de la clasele a V-a până la a XII-a. Astfel, ai ocazia să cunoști în sfârșit colegii de care te ciocnești în fiecare pauză pe holurile școlii în graba de a ajunge de la o sală de clasă la alta. Și partea și mai frumoasă este că învățăm, poate că fără să ne dăm seama, foarte multe unii de la alții, plecând astfel la finalul excursiei cu și mai mult combustibil care să ne poarte spre succes.

Carla Precup, XIB